Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că, din 4 octombrie, vor fi instituite restricţii de circulaţie, prin închiderea Căii 2 de rulare, pe sensul de mers Constanţa – Bucureşti, în vederea realizării lucrărilor de reabilitare a Podului de la Cernavodă, situat pe Autostrada A2, la km 157+600.
CNAIR a precizat joi, într-un comunicat de presă, că vor continua lucrările de reparaţii şi reabilitare, lucrari întrerupte pe timpul sezonului estival.
”Va fi refăcută calea aferentă trotuarelor şi a parapetului pietonal, atât pe podul principal, cât şi pe viaducte. Pe podul metalic se va înlocui parapetul direcţional, vor fi înlocuite rosturile de dilataţie pe calea de rulare, se vor face reparaţii cu betoane speciale la pile, lucrări de refacere a protecţiei anticorozive la structurile metalice.
La finalizarea lucrărilor starea tehnică a podului va îndeplini cerinţele de calitate prevăzute în legea 10/1995 privind rezistenţa şi stabilitatea la acţiuni statice şi dinamice, siguranţa în exploatare şi protecţia mediului”, anunţă CNAIR.
Podul de la Cernavodă, în lungime de 1596 m este un pod combinat de cale ferată şi şosea, de tip constructiv, care împreună cu podul similar peste braţul Borcea, în lungime de 970 m, traversează fluviul Dunărea şi conectează oraşele Feteşti şi Cernavodă, între regiunile Muntenia şi Dobrogea.
Sursa : CNAIR