Rechemările în service – soluții pentru probleme de proiectare sau execuție ale mașinii

itp-rechemare-in-service

Din mass-media aflăm din când în când că un producător auto recheamă în service un număr impresionant de mașini pentru a înlătura un defect de proiectare sau execuție. Este doar vârful aisbergului: sunt doar cele cu cifre enorme, pe când, în realitate, fiecare producător care este preocupat de calitatea produselor lui și a relației cu clienții, mai are și alte rechemări de anvergură mult mai mică.

În service aceste rechemări sunt tratate ca și lucrări de garanție, cu deosebirea că nu clientul reclamă o problemă la mașină, ci producătorul de mașini este cel ce inițiază acest proces, iar mașinile afectate pot sau nu să fie în perioada de garanție. Simplificat avem un proces în 4  pași :

  1. producătorul lansează o campanie de rechemare în service pe baza datelor obținute din exploatarea unui model și pune la dispoziția fiecărui service afiliat lui procedura campaniei și seriile de caroserie afectate;
  2. service-ul identifică mașinile și anunță proprietarii acestora despre necesitatea unei intervenții asupra mașinii deținute, prin toate mijloacele disponibile (scrisoare, e-mail, telefon s.a.);
  3.  proprietarul mașinii se prezintă la service și are loc reparația propriu-zisă;
  4. service-ul raportează efectuarea lucrării în sistemul informatic al producătorului închizând astfel campania de rechemare în service pentru acea mașină.

Lucrările efectuate pot fi fără piese și aici avem cazul de reglaje, ajustări, modificare de soft sau cu piese în cadrul cărora se înlocuiește piesa sau ansamblul de piese a căror parametri calitativi sau funcționali nu corespund cerințelor de exploatare.

Mai jos gășiți un top 5 al celor mai mari rechemări în service în ordine inversă :

5. GM – suport motor – 6.7 milioane mașini afectate

4. Toyota – pedala de accelerație – 9 milioane de mașini afectate

3. Toyota – buton acționare geam – 14 milioane de mașini afectate

2. Ford – butoane pilot automat – 14.9 milioane de mașini afectate

1. 19 producători prin montarea de airbag-uri produse de Takata – cartuș airbag defect – 42 milioane de mașini afectate

Cum am arătat anterior consilierul de service este persoana care anunță proprietarul mașinii de existența unei rechemări. Această misiune devine aproape imposibilă pentru consilier în cazul în care mașina a trecut prin mâinile mai multor proprietari sau dacă proprietarul și-a schimbat datele de contact (reședința, telefon, e-mail). De aceea este bine să știți că mai există două cai de a afla de rechemări :

– începând cu acest an în cazul în care ajungeți la o stație de inspecție periodică veți fi informat de către inspectorul ITP că aveți mașina cuprinsă într-o acțiune de rechemare; se lucrează și la o baza de date pe care să o puteți consulta pe site-ul Registrului Auto Român (RAR)

– cea mai rapidă : identificați seria de caroserie a mașinii (din talon sau direct de pe caroserie), aflați numărul de service auto din Timișoara care este agreat de producătorul mașinii pe care o conduceți, sunați și cereți unui consilier de service să vă verifice dacă seria mașinii este pe lista vreunei rechemări.

În concluzie țineți cont de rechemările în service, răspundeți afirmativ la solicitarea de a vă prezenta în atelier, deoarece sunt pentru siguranța dumneavoastră, pentru îmbunătățirea performanțelor mașinii și în plus sunt gratuite.